Am început această carte la recomandarea unei prietene, fără a mă aştepta însă la foarte mult. Cu Fowles eram „păţită” : faimosul „Magicianul” considerat unul dintre cele mai bune romane ale autorului, fusese o decepţie. Un roman obositor şi, pentru mine, complet lipsit de sens.
„Iubita locotenetului francez” a fost o surpriză plăcută. Deşi Fowles nu renunţă la anumite „experimente literare” , romanul, ca un tot , e bun. O împletire perfect digerabilă între un roman victorian şi unul modern. Totuşi, aş minţi afirmând că am fost captivată. Am fost mai degrabă ... intrigată.
Totul incepe în clipa în care Charles Smithson întâlneşte, pe când se plimba cu logodnica lui, o tânără fată care privea marea. Personajul îl fascinează pe Charles.
Ulterior el află că fata, pe nume Sarah Woodruff, se îndrăgostise de un marinar francez, care o dezonorase şi apoi plecase, promiţându-i că se ve întoarce pentru a o lua de soţie. Fapta îi adusese lui Sarah porecla de „iubita locotenentului francez” .
Înteresul lui Charles faţă de Sarah este întreţinut de câteva întâlniri cu fata, care, în cele din urmă ajunge să i se confeseze. Reiese astfel că Sarah nu este doar o biată nefericită care se îndrăgostise de omul greşit. Obligată, prin statut, să aspire doar la bărbaţi care îi sunt inferiori ca şi intelect, ea se condamnă la o viaţă de proscrisă, dăruindu-se marinarului şi făcând acest lucru public.
Incapabil să o înţeleagă, Charles îi sugerează totuşi să părăsească oraşul, ceea ce Sarah face. Momentul anterior despărţirii este marcat de un sărut, care îl dă complet peste cap pe bărbat.
Sosit în Londra, Charles primeşte adresa fetei, care se refugiase în Exeter. De aici acţiunea se bifurcă, în sensul că autorul propune ceea ce s-ar putea numi un final clasic: Charles nu cedează ispitei şi se întoarce la logodnica lui, cu care se căsătoreşte, iar urma lui Sarah se pierde. Apoi însă, autorul transformă finalul într-un produs al imaginaţiei lui Charles. De fapt, personajul se opreşte în Exter, o întâlneşte pe Sarah, care i se dăruieşte, fără a-l obliga însă cu nimic. Totuşi, Charles devine conştient de absurdul situaţiei lui. Pentru a rămâne cu Sarah, el anulează logodna cu Ernestina, dar constată apoi că Sarah dispăruse fără urmă.
Cei doi se reîntâlnesc abia peste câţiva ani. Sarah, acum în postura de asistentă a unui celebru pictor, îi mărturişeşte lui Charles că a avut un copil. Autorul nu se dezminte nici acum, propunând din nou două finaluri. Primul, ascunzând promisiunea unui viitor în trei, şi ce-l de-al doilea, conţinând refuzul lui Sarah de a se întoarce la Charles.
Inovator prin structura inedită şi prin modul de conturare al personajelor, romanul „Iubita locotenentlui francez” este totodată şi un portret realist al societăţii acelor timpuri, Fowles punând accent pe aspecte până atunci trecute sub tăcere ( viaţa sexuală, igienă, moravuri ), dovedindu-se astfel un autor cu totul lipsit de prejudecăţi dotat însă cu un puternic spirit de observaţie şi nu în ultimul rând, cu talent..
„Iubita locotenetului francez” a fost o surpriză plăcută. Deşi Fowles nu renunţă la anumite „experimente literare” , romanul, ca un tot , e bun. O împletire perfect digerabilă între un roman victorian şi unul modern. Totuşi, aş minţi afirmând că am fost captivată. Am fost mai degrabă ... intrigată.
Totul incepe în clipa în care Charles Smithson întâlneşte, pe când se plimba cu logodnica lui, o tânără fată care privea marea. Personajul îl fascinează pe Charles.
Ulterior el află că fata, pe nume Sarah Woodruff, se îndrăgostise de un marinar francez, care o dezonorase şi apoi plecase, promiţându-i că se ve întoarce pentru a o lua de soţie. Fapta îi adusese lui Sarah porecla de „iubita locotenentului francez” .
Înteresul lui Charles faţă de Sarah este întreţinut de câteva întâlniri cu fata, care, în cele din urmă ajunge să i se confeseze. Reiese astfel că Sarah nu este doar o biată nefericită care se îndrăgostise de omul greşit. Obligată, prin statut, să aspire doar la bărbaţi care îi sunt inferiori ca şi intelect, ea se condamnă la o viaţă de proscrisă, dăruindu-se marinarului şi făcând acest lucru public.
Incapabil să o înţeleagă, Charles îi sugerează totuşi să părăsească oraşul, ceea ce Sarah face. Momentul anterior despărţirii este marcat de un sărut, care îl dă complet peste cap pe bărbat.
Sosit în Londra, Charles primeşte adresa fetei, care se refugiase în Exeter. De aici acţiunea se bifurcă, în sensul că autorul propune ceea ce s-ar putea numi un final clasic: Charles nu cedează ispitei şi se întoarce la logodnica lui, cu care se căsătoreşte, iar urma lui Sarah se pierde. Apoi însă, autorul transformă finalul într-un produs al imaginaţiei lui Charles. De fapt, personajul se opreşte în Exter, o întâlneşte pe Sarah, care i se dăruieşte, fără a-l obliga însă cu nimic. Totuşi, Charles devine conştient de absurdul situaţiei lui. Pentru a rămâne cu Sarah, el anulează logodna cu Ernestina, dar constată apoi că Sarah dispăruse fără urmă.
Cei doi se reîntâlnesc abia peste câţiva ani. Sarah, acum în postura de asistentă a unui celebru pictor, îi mărturişeşte lui Charles că a avut un copil. Autorul nu se dezminte nici acum, propunând din nou două finaluri. Primul, ascunzând promisiunea unui viitor în trei, şi ce-l de-al doilea, conţinând refuzul lui Sarah de a se întoarce la Charles.
Inovator prin structura inedită şi prin modul de conturare al personajelor, romanul „Iubita locotenentlui francez” este totodată şi un portret realist al societăţii acelor timpuri, Fowles punând accent pe aspecte până atunci trecute sub tăcere ( viaţa sexuală, igienă, moravuri ), dovedindu-se astfel un autor cu totul lipsit de prejudecăţi dotat însă cu un puternic spirit de observaţie şi nu în ultimul rând, cu talent..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu