Bună seara, Melania! – Rodica Ojog-Braşoveanu

Melania Lupu infractoare !? Ei da, mi-a fost dat s-o văd şi pe asta Simpatica bătrână se trasformă peste noapte într-o hoaţă de prima mână, culmea, din cauza unui tablou, minunata „Femeie cu evantai” a lui Goya.

Tabloul pentru care în trecut Panaitescu plătise cu viaţa zâmbeşte magic vizitatorilor din muzeul Chiusbaienilor. Dar acestă magie afectează nu numai pasionaţii de artă, dar şi pe Melania, care decide să recupereze minunata pictură, cu orice preţ. Din acest motiv ea pune la cale un plan care ar putea face cinste celui mai renumit hoţ.
Fără a-şi dezvălui identitatea, bătrâna începe să recruteze acoliţi. Primul la rând este Raul Ionescu. Veche „cunoştinţă” a poliţiştilor, el trăieşte o viaţă de fugar până când are proasta inspiraţie de a se expune privirilor curioase ale Melaniei. Şantajat, el nu vede altă alternativă decât aceea de a se implicat într-o acţiune pe cât de nebunească, pe atât de bine pusă la punct.

Între timp, în „casa cu zorele” o întâlnire mult mai puţin palpitantă are loc: o serată cu ceai şi cărţi, prezidată de Florence Miga. Uşa se deschide şi oaspeţii încep să sosească. Întâi Melania Lupu, însoţită de Mirciulică, apoi Ioniţă Dragu, un vechi prieten îndrăgostit în secret de gazdă.
Când însă alţi trei vizitatori îşi fac apariţia, plictisul lasă loc panicii. Căci, în loc de flori, întruşii au venit cu ...puşti. Să ne mai mirăm că unul dintre oaspeţi este chiar Raul Ionescu?
Înarmaţi cu lopeţi şi măşti de protecţie, hoţii îşi sapă drumul din casa cu zorele până în pivniţele muzeului Chiusbaienilor. Însă sosiţi acolo constată cu uimire că „Femeia cu evantai” dispăruse. Dar cum va reacţiona Melania? Va reuşi, prin ingeniozitatea-i caracteristică, să-şi ghideze complicii? Şi cum va reuşi maiorul Cristescu să o deconspire în sfârşit pe bătrână?

Melania nu reuşeşte să-mi devină antipatică. Asistă la moartea a doi oameni, fără ca acest lucru s-o convingă să renunţe la plan, îşi trădează prietena din copilărie dar totuşi... Graţia, spontaneitatea personajului m-au cucerit. Sunt puţin protagoniştii care reuşesc să fie nişte „răi cu stil”. Melania este unul dintre ei. Din acest motiv, finalul romanului îţi trezeşte mai degrabă ... compătimirea. Asişti la o dramă mai mare în proporţii decât cea mai teribilă crimă. Căci Melania moare. Nu fizic, însă toată vitalitatea care au caracterizat-o dispar: „Se frânse dintr-o dată. În faţa maiorului nu se mai afla femeia fără vârstă, sprintenă şi graţioasă, ci o străină. O străină cu chipul sleit, obosită şi tristă”.

Melania şi misterul din parc- Rodica Ojog-Braşoveanu

În sfârşit, după mult timp, am reuşit să găsesc o carte de Rodica Ojog-Braşoveanu. Faima de care scriitoarea se bucură, unele surse numind-o chiar „Agatha Christie a României” , era în măsură să-mi trezească interesul. Totuşi, am rămas sceptică. În cazul romanelor poliţiste, puţini scriitori reuşesc să depăşească nivelul de amatorism. Literatura abundă de romane cu final previzibil. Puţine sunt cărţile care declanşează un „război al neuronilor”, unde orice acţiune îşi pune amprenta asupra proceselor cerebrale ale cititorului, făcându-l stăpân al dorinţei de a raţiona, de a pune cap la cap evenimente.

În acest context, „Melania şi misterul din parc” a reprezentat o dublă surpriză. În primul rând, însuşi faptul de a găsi un roman poliţist bun, între zeci de cărţi proaste, e un eveniment. Dar să descoperi că acest roman aparţine unei scriitoare de origine română este aproape un şoc. Nu intenţionez ca, prin această remarcă să minimalizez valoarea literaturii autohtone, totuşi, discrepanţa între creaţiile literare româneşti şi cele ale altor ţări este evidentă.

Romanul în sine nu justifică o comparaţie cu scrierile Agathei Christie, deosebirile fiind puternice. Căci, deşi apare motivul bătrânei-detectiv (în care un cititor cu imaginaţie ar putea vedea o Miss Marple a României) desfăşurarea acţiunii nu se încadrează în tiparele cunoscute.

Totul porneşte de la un furt cel puţin neobişnuit: peste noapte, bustul unui medic, aflat într-un părculeţ, dispare. Fapt îngrijorător, ţinând cont că bustul îndeplinise rolul de „cutie poştală” pentru o grupare de spioni. Situaţia devine şi mai ciudată când, zile mai târziu, soclul pe care era aşezat bustul dispare şi el. Dar care este rolul Melaniei în această poveste? De ce i-a minţit pe poliţişti, afirmând că statuia reprezenta un unchi de-al ei? Şi ce rol are bătrânul scheletic ivit la fereastra unei case în stil gotic, situată lângă satuie?

Un roman admirabil scris, în care replicile pline de umor se împletesc cu o poveste care rămâne, până aproape de final, de neînţeles.