Moartea semnează indescifrabil-Rodica Ojog-Braşoveanu

Aşa cum am promis, încerc să mă ţin de recenzii. Printre alergături, adaptări şi alte cele, am reuşit să citesc încă unul din romanele faimoase ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu, respectiv „Moartea semnează indescifrabil”. Ce am remarcat în primul rând a fost o uşoară schimbare de stil: făptaşul este cunoscut încă de pe la mijlocul romanului de către poliţişti, atât că, „din greşeală”, autoarea omite să ne dezvăluie numele acestuia până spre final. Efectul este remarcabil, suspansul creşte cu fiecare pagină.

Cine trăieşte cu impresia că în timpul lor liber poliţiştii sunt mai puţin solicitaţi, nu l-a cunoscut încă pe Ştefan Anghel. Ca orice om doritor de odihnă, căpitanul îşi petrece concediul la munte. Însă aerul proaspăt se dovedeşte mai puţin prielnic altor călători. În plin proces de relaxare, personajul se trezeşte cu o misivă anonimă, care anunţă un asasinat. Ipoteza unei gulme proaste cade cel mai târziu atunci când unul dintre oaspeţii cabanei, Ionescu, scapă cu greu de la o moarte prin înec. De aici, scenariul tipic îşi urmează cursul: liniile de telefon sunt tăiate de o mână străină şi din cauza unei ploi toate drumurile de acces sunt blocate. Ştefan Anghel se trezeşte baricadat alături de un cabanier (o veche „cunoştinţă” a poliţiştilor”) şi un grup de străini. Unul dintre acei oameni este un criminal, dar cine?

Investigaţia se dovedeşte deosebit de dureroasă pentru căpitan, care nu scapă fără câteva lovituri în cap. Apelând la un teritp, personajul reuşeşte în cele din urmă să-l identifice pe autorul anonimei, însă înainte de asta Ionescu este ucis. Puţin mai târziu, un al doilea oaspete se sinucide. În scurta notiţă, el revendică crima şi se declară învins în jocul cu căpitanul. Însă Ştefan Anghel este prea puţin convins de acestă mărturisire ad-hoc. Ar putea să dea în vileag adevăratul făptaş, însă îi lipseşte un lucru esenţial: motivaţia acestuia.

Din acest punct, acţiunea se mută în Bucureşti. Aparent cazul este încheiat, în realitate însă, poliţiştii rămân în alertă. Dovezile se înmulţesc pe măsură ce noi martori apar. Însă adevărul costă. O confruntare finală dintre Ştefan Anghel şi criminal are loc pe acoperişul unui tren.

Nu pot să nu remarc (din nou) faptul că Rodica Ojog-Braşoveanu este o maestră nu numai a romanului poliţist, dar şi a epilogurilor. Finalurile ei au ceva dintr-un condiment bun, care pune în valoare o mâncare minuţios preparată. Romanele ar fi incomplete fără acea revenire la rutină, fără acele cuvinte ironice sau calde, care transformă orice întâmplare, oricât de spectaculoasă, într-o parte integrantă a cotidianului. Pot să moară oameni, pot să aibă loc drame, nu contează. Cândva, peste ani sau luni, lumea uită, iar viaţa îşi recapătă vechile ei contururi .