O carte bună, masacrată de o traducere proastă. Cineva (nu ştiu cine) a avut o imaginaţie foarte bogată când s-a decis să traducă sugestivul titlu „Dead man’s folly” prin „Misterul crimelor înlănţuite”. Ce sugerează acest titlu? Nimic! Dacă n-ar fi intervenit reputaţia Agathei Christie, probabil nici n-aş fi citit cartea. Aşa, am început-o, dar încă o dată blestemul traducătorilor amatori m-a urmărit.
Sunt traduceri care pun în valoare o carte, şi altele care o distrug. Iar cei de la „Excelsior-Multi Press” se pare că şi-au facut o vocaţie din a transforma romane bune în cărţi, în cel mai bun caz, acceptabile. Nu e prima oară când citesc romane de Agatha Christie de la această editură, iar de fiecare dată senzaţia este aceeaşi: ceva nu e în regulă . Ce, nu aş putea spune cu exactitate. Sunt detalii care creează o anumită atmosferă, mici cuvinte care întreţin suspansul. Le-am simţit lipsa citind „Misterul crimelor înlănţuite”. Apoi, am încercat să-mi imaginez aceeaşi poveste, tradusă înapoi, în engleză şi efectul a fost peste aşteptări: am avut în faţa mea o carte excelentă, cu acţiune şi personaje bine conturate . Iar personajul meu preferat este, bineînţeles, Poirot.
Totul începe cu un telefon ciudat, pe care micuţul belgian îl primeşte de la prietena sa, scriitoarea de romane poliţiste Ariadne Oliver care îl pofteşte, fără prea multe menajamente, să o viziteze la o casă din Devon. Iar Ariadne nu este exact genul de femeie care să poată fi refuzată cu uşurinţă. Aşadar, ore mai târziu Poirot se trezeşte invitatul de onoare în casa lui George Stubbs unde tocmai se organizează un eveniment ceva mai deosebit: un joc de-a „găseşte criminalul”. Sosită tocmai pentru a regiza jocul, Ariadne nu poate scăpa de senzaţia că cineva o manipulează. Înainte ca Poirot să-i poată infirma temerile, are loc o crimă. Victima: o tânără cercetaşă care acceptase să joace rolul cadavrului în piesă. Ulterior, Hattie, soţia lui George Stubbs dispare.
Tentaţia de a-l acuza pe Etienne de Sousa, vărul lui Hattie, este mare, însă lipsesc dovezile. Cazul este închis, însă ceva nu-i dă pace lui Poirot. În cele din urmă, o convorbire telefonică cu Ariadne îi deschide ochii.
„Misterul crimelor înlănţuite” ar fi o carte bună, tradusă aşa cum trebuie. În cazul meu, tangenţa anterioară cu stitlul lui Agatha Christie m-a ajutat mult. Am văzut romanul aşa cum ar fi trebuit să fie şi nu în forma în care un traducător neglijent l-a adus. Oricum, cu Excelsior-Multi Press mi-am încheiat definitv socotelile. Pe viitor voi apela fie la romanele publicate de Rao, fie voi reveni la cititul în format electronic a cărţilor în original.
